EXCLUSIV | Ce lecții a învățat Maria Chițu la Survivor? “M-a întărit Dumnezeu poate mai mult decât mi-aș fi dorit”

08 04. 2024, 22:00

Ce lecții a învățat Maria Chițu la Survivor All Stars, show-ul difuzat la Pro Tv, în fiecare marți, miercuri și joi de la 21.30, și prezentat de Daniel Pavel? Concurenta a părăsit competiția filmată în Republica Dominicană în urma unui duel cu Alexandra Duli.

Maria Chițu: „Am pus suflet în Survivor, orice s-ar fi întâmplat, eu eram acolo”

Maria, cum a fost experiența Survivor All Stars pentru tine?

All Stars a fost diferit din toate puctele de vedere față de sezonul 2 când am pășit în Dominicană, pentru prima dată. Un sezon surprinzător … surprinzător să văd că nu se juca până la 10 puncte decât uneori, surprinzător să văd că echipele se amestecă între ele… Dar aceste surprize au transformat-o pe Maria cea de acum doi ani într-o Marie mai înțeleaptă și mai puternică.

Ai început foarte puternic sezonul, cu două săptămâni fără înfrângeri. Ce te motiva să dai totul pe traseu? Cât de mult te pregătisei?

Am pus suflet în Survivor, orice s-ar fi întâmplat, eu eram acolo, încercând să fac tot ce ține de mine cât mai bine. Am iubit traseele, mă bucuram de fiecare în parte și cred că atunci când îți place un lucru și mai ai și o fire competitivă, curajoasă, ai tot ce îți trebuie să fii motivat să treci de toate și de toți. Nu m-am pregătit decât sufletește, am fost la mănăstirea Oașa înainte să plec spre Dominicană. Asta era tot ce aveam nevoie.

Cum te-ai înțeles cu ceilalți colegi din trib?

Bine, nu au mai fost atâtea lupte sociale, ca în sezonul 2, din contră, mă simțeam ca într-o tabără cu colegii de facultate:)) Am mai avut discuții, ne-am mai aprins, dar nu durau mult. Probabil că dacă voturile publicului ar fi fost prezente, ar fi fost mai multă gălăgie decât a fost.:))

Maria Chițu, despre ce lecții a avut de învățat la Survivor

Ce lecții ai învățat din acest sezon?

M-a întărit Dumnezeu poate mai mult decât mi-aș fi dorit sau m-aș fi așteptat și m-a supus unor situații unde s-au dat dueluri între mintea și sufletul meu. Întotdeauna am învățat din toate și a meritat cu totul să învăț și acum. Pentru că numai așa ajungem să fim mai buni. Lecțiile pe care le-am învățat nu le-aș putea spune. Dar mă rezum la faptul că acum sunt mai puțin naivă decât eram înainte să vin la All Stars.

Ce urmează pentru tine de acum?

L-aș întreba pe Dumnezeu, căci și eu aș vrea să știu. Viața mea nu a fost niciodată plănuită sau dacă am avut vreodată planuri, mi le-a schimbat El, căci eu nu știam ce e bine pentru mine. La anul, termin școala de asistență medicală și îmi doresc să fac și Facultatea de Kineto.

Foto: PR PRO TV